Flight Personnel Union România1 (FPUR) și Malta Air2, subsidiara Ryanair, au semnat un Contract Colectiv de Muncă (CCM) valabil pe o perioadă de doi ani, cu posibilitatea de prelungire cu acordul părților pentru încă un an. Contractul colectiv de muncă care reglementează atât drepturile și obligațiile piloților, cât și pe cele ale echipajului de cabină, angajați la baza din București a companiei aeriene, reprezintă o premieră în România, deoarece până în prezent nu au mai fost semnate contracte colective de muncă pentru angajații companiilor aeriene private străine.
Noul contract colectiv de muncă introduce îmbunătățiri semnificative, oferind creșteri salariale previzibile pentru anii următori. În plus, o parte semnificativă a elementelor salariale variabile (specifice personalului navigant de zbor, de ex.: plata orelor de zbor, perdiem, etc.) a fost transformată în salariu fix, astfel încât angajații să aibă o mai mare siguranță financiară. Totodată, CCM-ul stabilește reguli stricte privind programul de lucru, toate tipurile de concedii și indemnizațiile aferente, precum și prevederi privind pensia.
Membrii FPU România – piloți și echipaj de cabină – au avut ocazia să voteze împreună noul contract colectiv de muncă înainte de a fi ratificat, ambele grupuri adoptând CCM-ul cu o majoritate incontenstabilă. Acesta este un exemplu excelent de colaborare strânsă între piloți și echipajul de cabină pentru a asigura semnarea contractului ca o echipă, consolidând în același timp relațiile de muncă și comunicarea, esențiale într-o industrie atât de axată pe siguranță.
„Ne-am inspirat după modelul danez de negociere care se bazează pe implicarea directă a angajaților. Membrii s-au declarat foarte mulțumiți atât de creșterea salarială mult așteptată, cât și de introducerea noului sistem de vot, testat pentru prima dată cu această ocazie. Doresc să le mulțumesc tuturor celor care au participat, și deasemenea, reprezentanților uniunii în cadrul companiei și echipei noastre de avocați care au avut un rol esențial în elaborarea contractului”, spune Mircea Constantin, Secretarul General al FPU România.
Pentru FPU România este important faptul că în contractul colectiv de muncă există reguli clare privind stabilirea de întâlniri periodice între conducerea Malta Air și reprezentanții FPUR pentru a discuta problemele cu care se confruntă salariații companiei.
Potrivit reprezentanților FPUR în cadrul companiei, Cristina Dragoș și Ana Crăciun, care sunt și membre ale Echipajului de Cabină Malta Air, noul contract reprezintă „un exemplu inovator al modului în care angajatorii și salariații pot colabora cu ajutorul unei uniuni independente precum FPU România. S-au depus eforturi considerabile doar pentru a se obține oportunitatea de a negocia cu Malta Air. Implementarea cu succes a CCM-ului reprezintă o mare realizare pentru ambele părți, având un impact real și pozitiv asupra condițiilor de muncă și a retenției colegilor noștri.”
Contractul colectiv de muncă a fost deja pus în aplicare și înregistrat oficial la Inspecția Muncii din România.
„Prin acest contract, membrii FPU România primesc un grad mai mare de siguranță, în special într-o țară în care sindicatele nu sunt neapărat binevenite în companiile private. În plus, contractul oferă și companiei încrederea necesară pentru a dezvolta o strategie pe termen lung pentru operațiunile sale din România, ceea ce, în cele din urmă, va fi tot în beneficiul salariaților”, spun Costel Gîlcă și Bianca Mircea, echipa juridică a FPU România.
Pentru mai multe informații, ne puteți contacta la: office@fpu-romania.dk
Note pentru editori:
- Înființată în 2020, Flight Personnel Union România („FPU România” sau „FPUR”) organizează personalul navigant de zbor din România, promovând condiții de muncă decente. FPU România face parte din Flyvebranchen Personale Union (FPU), organizația centrală din Danemarca, și este membră a European Cockpit Association (ECA). ↩︎
- Malta Air este o filială a grupului Ryanair. Compania aeriană are sediul central în Malta și operațiuni în Malta, Italia, Germania, România, Suedia și Franța. Ryanair Holdings plc este cel mai mare grup aerian din Europa și compania-mamă a Ryanair, Ryanair UK, Buzz, Lauda și Malta Air. ↩︎